Neantul ne acopera. As vrea sa scriu acum despre lume si despre mine. Eu nu ma identific insa cu lumea, ea pare acum prea mare pt mine darr prea mica pt ca eu sa am loc sa joc in ea . scriu acum la inceput de viata si spun inceput pentru ca au trecut 19 ani si parca nu a trecut nici unul. Relativitatea timpului ma invaluie si simt cum ma inghite pamantul lui dumnezeu. Scriu acum despre un inceput departe de tot ce am invatat, de tot ce am avut, de tot ce am iubit si inca iubesc. Sunt departe de mine si nu ma regasesc nici printre randuri, nici in carti nici in paharul de "Cola cu lamaie". La inceputul aceste expreiente launtrice numite viata, acel cola cu lamaie a fost inlocuit de un mult mai sofisticat frappe, si odata cu el eu cea de atunci a fost inlocuita de eu cea de acum. Ma plimb pe strazi nicidecum pustii dar atat de goale, si mi-e dor de pustietatea strazilor din "satul cu tramvai", pustietate plina de sentiment, de dor si de mirosul ocrotitor a tot ceea ce stiam deja. Simt acum ca am dat totul pentru nimic si atunci scriu, pentru a comprima nimicul meu si a-l da posteritatii. Sper ca tu, prietene, sa faci din nimicul tau ceva, in singuratatea ta invata ca si peretii iti pot fi prieteni, si hratia si penelul si literele invatate de demult. Invata ca si perna ce iti suporta lacrimile te poate asculta, ca strigatul tau va fi la fel de auzit de ea ca de cei ce acum te inconjoara. Invata sa iti accepti singuratatea ca pe o maturitate dar nu te complace in ea. alearga sa te cunosti chiar si atunci cand nu te regasesti, danseaza ca sa iubesti, chiar si atunci cand acest lucru nu iti e permis, zambeste ca sa cuceresti chiar daca nu crezi in zambetul tau ca in acela imaculat vazut intr-o revista, priveste ca sa iti amintesti. Alearga, danseaza, zambeste, priveste, daca poti si iti permiti luxul iubeste iar din cand in cand acorda-ti un moment in care sa fi tu! DA! inca am voie sa fiu eu, inca am voie sa am doar 19 ani, inca am voie sa fiu copil, inca am voie sa nu dau dovada de maturitatea pe care tu mi-o ceri fara ca asta sa fie confundata cu prostie. Si daca tu o numesti prostie, inseamna ca tu nu mai sti sa fi copil, inseamna ca pana si inteligenta ta e relativa.
Si dupa ce mi-am permis sa fiu copil, imi voi lua din nou pantofii cu toc si sacoul negru, nu voi uita fondul de ten si rujul rosu si nici Cosmopolitanul din geanta mult prea mare dar niciodata destul de incapatoare. Imi voi scrie din nou in frunte crezul cum ca voi ajunge si eu mare, ma voi stradui din rasputeri sa fiu perfecta chiar daca asta nu se va intampla niciodata si voi creste din nou. Dar stiu ca mi-am odihnit lacrimile in copilul din mine, in fetita creata ce inca nu e femeie, dar de multe ori se vrea a fi. Poate prea devrem sa fiu femeie, poate prea tarziu sa fiu copil, dar poate momentul ideal sa fiu cate putin din fiecare. Norocosilor voi ce le cunoasteti pe amandoua cele ce zac in mine. Si stai, nu te agita, nu am zis sa ma crest, pentru asta exista constiinta mea. dar da-mi timp sa cresc si dca imi suporti umbra ce se va extinde continuu, accepta-ma langa tine. Dar nu imi lua armele si sperantele si visele, sustine-ma si plangi cu mine, iar daca nu o faci nu imi judeca lacrimile. Inca nu stiu ce vrei, fetita sau femeia, rujul rosu sau buclele inocente, maturitatea sau stangacia? Ei bine, daca nu te poti decide, cu atat mai bine, odata cu mine le primesti pe toate, si Cosmopolitanul si cartea de povesti din amintirile bunicii. Tot ce te rog acum e sa le iei ca atare, nu incerca sa le schimbi le voi schimba eu pe toate atunci cand va veni momentul, accepta-ma pe mine, fetita creata care isi doreste atat de mult sa spuna un simplu dar atat de complicat "te iubesc!".
Si dupa ce mi-am permis sa fiu copil, imi voi lua din nou pantofii cu toc si sacoul negru, nu voi uita fondul de ten si rujul rosu si nici Cosmopolitanul din geanta mult prea mare dar niciodata destul de incapatoare. Imi voi scrie din nou in frunte crezul cum ca voi ajunge si eu mare, ma voi stradui din rasputeri sa fiu perfecta chiar daca asta nu se va intampla niciodata si voi creste din nou. Dar stiu ca mi-am odihnit lacrimile in copilul din mine, in fetita creata ce inca nu e femeie, dar de multe ori se vrea a fi. Poate prea devrem sa fiu femeie, poate prea tarziu sa fiu copil, dar poate momentul ideal sa fiu cate putin din fiecare. Norocosilor voi ce le cunoasteti pe amandoua cele ce zac in mine. Si stai, nu te agita, nu am zis sa ma crest, pentru asta exista constiinta mea. dar da-mi timp sa cresc si dca imi suporti umbra ce se va extinde continuu, accepta-ma langa tine. Dar nu imi lua armele si sperantele si visele, sustine-ma si plangi cu mine, iar daca nu o faci nu imi judeca lacrimile. Inca nu stiu ce vrei, fetita sau femeia, rujul rosu sau buclele inocente, maturitatea sau stangacia? Ei bine, daca nu te poti decide, cu atat mai bine, odata cu mine le primesti pe toate, si Cosmopolitanul si cartea de povesti din amintirile bunicii. Tot ce te rog acum e sa le iei ca atare, nu incerca sa le schimbi le voi schimba eu pe toate atunci cand va veni momentul, accepta-ma pe mine, fetita creata care isi doreste atat de mult sa spuna un simplu dar atat de complicat "te iubesc!".
