At the end of the day...

At the end of the day, when it comes down to it, all we really want is to be close to somebody. So this thing, where we all keep our distance and pretend not to care about each other, is usually a load of bull. So we pick and choose who we want to remain close to, and once we've chosen those people, we tend to stick close by. No matter how much we hurt them, the people that are still with you at the end of the day - those are the ones worth keeping. And sure, sometimes close can be too close. But sometimes, that invasion of personal space, it can be exactly what you need.

Would you wear my mask for a day?

Nu este vorba de forma, este vorba de idei mi-am spus. Cu riscul de a nu avea nicio logica, m-am hotarat sa scriu si in noaptea asta, sa scriu furtunos si degeaba...sa scriu asa cum curge sangele amintirilor prin mine, fara folos dar ca un tumult si amalgam de sentimente. Spun degeaba pentru ca la fel ca multe altele din lumea asta si randurile acestea vor ajunge sa pluteasca in neantul trecutului meu...poate iti vei odihni privirea cateva momente peste ele, dar apoi vei uita...si asta ma aduce de unde am plecat, forma nu conteaza atat de mult cat ideea...pt ca ideea ti se va intipari in memorie, va dainui acolo, o vei modela insa dupa bunut-ti plac, draga cititorule, pentru a o personaliza, a o face a ta, un avatar al mintii tale ce poate fi schimbat in orice clipa.
"Filozofari in miez de noapte", imi spun, "de fapt ce miez...sunt doua trecute fix, cum spunea un mare om, si eu iar nu dorm. Ma intreb, "oare gandesc prea mult?", caci gandurile nu imi dau pace, alearga hoinare pe tamplele mele si imi tin genele de vorba...si atunci ii spun mintii: "vreau sa ma odihnesc!"...iar ea raspunde: "atunci cand nu te vei mai gandi la sfarsituri, cand nu vei mai privi viitorul apropiat ca pe ceva asemanator unei prapastii fara fund, cand iti vei da seama ca although everything good comes to end, something even better mught begin poate vei reusi sa iti odihnesti pleoapele pe un zambet si nu pe o lacrima, cum o faci deja de ceva vreme". Asa ca va invit, doamnelor si domnilor, sa zambim, chiar daca nu avem de ce, chiar daca nu ne dorim, chiar daca nu simtim, pe principiul banal si arhicunoscut ca "maine poate fi mai rau (desi in mintea noastra ne spunem mereu, sper sa nu fie)" sau gandidu-ne ca si daca nu ne rezolva toate problemele, acel zambet poate intriga suficient incat sa merite efortul.

Tu ce masca vei purta maine?

Am gasit astazi ceva ce m-a inspirat si in ce m-am regasit intr-un mod ciudat, intr-o existenta care pare de multe ori inutila dar din care simt ca trebuie sa gust pana la ultima faramitura...impartasesc acum cu tine ceva scris de o draga prietena:

"Atunci când ştii sigur că o să cazi, spunea Raluca. Atunci când ştii sigur că o să mori, sublinia Emil. Atunci când ştii sigur că o să fumezi până la ultimul filtru, că o să bei până la ultimul pahar, că o să dansezi până la utima piesă, că o să iubeşti până la ultimul geamăt, că o să crezi până la cea din urmă Înălţare.

Şi atunci, care mai e scopul?

Atunci când ştii sigur că o să rămâi… încerci să te decizi dacă mergi la cumpărături cu un card nelimitat sau te măriţi în blugi…" (Mara)

home

I realise now that home is good...it can still mean fun, it can still mean friends, it can still mean past and present, but I refuse it to mean future! It will always be home, that place that I call home, and I know I repeat this word, neverending, because it meant everything and will always mean something. it is me the one that has now to choose what. I am the one that moved on with my life, things that are sometimes so hard to fight! Accept the fact your never coming back I say to myself! It is so long it shouldn't hurt! but it hurts! Cause baby I miss what could have been! But I still know I can have a decent conversation with people I haven't seen in years! I still know I can make a difference! I still can laugh! I still can cry! I still have something to come back to and I always will!

Am vazut astazi ca pot zambi, pot rade din suflet asa cum nu am ras de mult, cu oameni pe care nu i-am vazut de mult! am vazut ca am crescut cu folos, ca m-am schimbat dar am ramas aceeasi, asa cum imi doream si imi doresc sa fiu; ca inca mai am rabdare sa ascult si a doua parere si ca nu totul e unanim; ca instinctul nu ma inseala, din nefericire niciodata! ca tot ce am crezut a fost adevarat, ca am fost mintita, ca am iertat, ca am trecut peste; sunt mandra ca am iertat si nu sunt dezamagita ca am facut-o. mi-ar fi placut doar sa stiu adevarul crunt si gol golut atunci cand l-am cerut cu indarjire si cand nu a vrut sa mi se ofere, pentru simplul fapt ca nu! Nu m-am inselat, am avut dreptate, nu imi pare bine, dar adevarul nu e intotdeauna ce doresti, e ceea ce ti se intampla, la fel cum viata e ceea ce ti se intampla atunci cand esti prea ocupat sa faci alte planuri. de aceea eu acum si de acum nu mai fac planuri! pentru ca nu vreau ca viata doar sa mi se intample, vreau sa fiu parte din ea, oricum si oricat de gri sau de neagra ar fi; e tot a mea! asa ca da, mai spun inca o data: viitorul il domin!

!

E din nou tarziu si din nou vreau o tzigara...tzigara mea de dupa miezul noptii...nu pot insa sa o aprind...sta, ma priveste tentanta, la fel cum buzele mele de privesc pe tine de fiecare data cand ne vedem. Am senzatia stranie ca a trecut prea mult timp de cand nu te-am vazut. Mi-e dor de ochii tai privindu-mi buzele si genele si pleoapele dorind sa le faca doar ale lor. Sa le inchida intr-un univers din care sa nu isi mai doreasca sa plece niciodata. Sunt tentatia si ispita eu si ele si noi toate impreuna doar pentru tine...asta doar ca descriere plastica pentru ca voi sa intelegeti cum privesc eu acum tigara ce iese amenintatoare din pachet. As putea sa o aprind daca as vrea cu adevarat, doar ca ma supun riscului ca din nou la 4 dimineata sa aud vocea tunand a tatalui (da my dad...tata meu sau cum vrei sa ii ziceti) spunand: Iar nu pot dormi de fumul tau! Totu ajunge la mine in camera...ai inteles pe dracu! eu initial ma enervez ca de obicei dupa care imi spun ca nu are rost sa imi stric linistea noptii de primavara timpurie mirosind a zambile si a tine cu nimicuri de genul asta...pana la urma pana dimineata fumul inecacios va fi si uitat. deci spun: irelevant!
Nu stiu de ce mirosurile cu iz oriental din camera mea imi dau o stare de melancolie si meditatie primavarateca ce ma duce cu gandul la tine. Nu m-am gandit de mult, parfumul tau nu mi-a mai resetat de mult simturile si acum simt cum totul se intoarce si eu ma intorc si ma intreb daca voi mai avea la ce. E tarziu si simt ca aberez, dar inca sper ca aberez frumos pentru ca fluturasii din stomac, capul in nori si senzatia de "indragosteala" vesnica pe care mi-o da mirosul primaverii nu poate decat sa transforme ganduri intr-o poveste cu iz de romanta pusa pe hartie (sau pe blog ca de' ne-am modernizat!)

All the crazy shit I did tonight Those will be the best memories. I just wanna let it go for the night That would be the best therapy for me.

Aaaa...si inca ceva...ca ma tot intrebati ce am sa fac cu viitorul meu...citand dintr-o buna prietena a mea:
voi ma intrebati: Şi cu viitorul ce faci?
iar eu va voi raspunde: - Îl domin!

What if prince charming had never showed up? Would snow white have slept in the glass coffin forever? Or would she have eventually woken up, spit out the apple, gotten a job, a health care package and a baby from her local sperm bank?

After all, computers crash, people die, relationships fall apart. The best we can do is breath and reboot.

Star Dust

It seems as if I am hearing choirs from afar, in a faraway land of the soul and of the universe! It is the second that tells the thought to speak, to break the silence listening to him, the accursed second belonging to the witch from the North, the witch called fate. I can still feel your steps running on my temples, the steps of the white light coming from among my tears, in a rhythmical minuet…and so I have stopped with my eyes wide open toward the horizons, looking for answers `in the eyes of the stars and through a free spirited harmony we became the children of that moment in the night with a new moon, sleeplessness and tenuous feelings. In the long but so lightened night and awake, a thick smoke seems to weigh like a venomous shadow over me, griming moon’s pure, angelic glow…the times go by lucent and thoughts appear and vanish in an deviant disorder, like in a tumble. The rain started dancing infinitely, creating the perfect couple with my own sour tears…the couple, that “us” belonging to the infinite, to the absolute. But what means absolute?...it is everything or nothing, and we are not even able to define the everything, not to say the nothingness…but they are the infinite, we were the infinite and the love will always be…the darkness in my soul is Earth’s longest night, and the moon that had risen in the others would have had the space to play here, to dance and to sing and my thought that was now entering the wonder of a second did not conceive the destiny the next second would have. On the streets we once strolled along are now walking step by step the sign of the infinite, neighboring the moon, the sun and all the zodiac signs and the world that we once knew estranges itself from us, slowly, with its sounds and voices, going towards disappointment and memories, like another life left behind beyond death. I am a strange mosaic of sleep with my eyes open, and of dream with closed eyes, of sleep and sleeplessness, of outbursts of living in the future – in a future bearing the black’s tulip color – of fears that were one time vanquished and many times triumphant, but all exiled by a strong heart beat that has not yet forgotten its past.

Zambesc…zambesc pentru simplul fapt ca astazi m-am uitat in urma, am rascolit fotografii si odata cu ele amintiri si zambesc pentru ca sufletul meu a avut puterea sa zambeasca la fiecare dintre ele. Am vazut ochi tristi de copil, am vazut ochi veseli si jucausi, am vazut o inima adolescentina sfaramata in bucatelele pamantului, dar am vazut si privirea de copil indragostit care ma trada atunci, cum ma tradeaza si acum si cum probabil ma va trada o viata intreaga. Si scriind aceste randuri ca reflectie lirica la ceea ce simt, inca zambesc, zambesc trecutului pentru a-i putea rade in fata viitorului si pentru a putea trai clipa. Si sufletul imi zambeste si el a multumire, la multumirea pe care o ofera gandul ca intr-adevar am facut intotdeauna ceea ce mi-am dorit si ca in spatele acelor ochi tristi sau in spatele privirii ametite poate de o bere in plus la 16 ani nu se ascundea nici un regret, la fel cum nu se ascunde nici acum. Sunt mandra, da! Ati auzit bine, sunt mandra ca pot privi in urma fara sa regret NIMIC! Nu as schimba nicio clipa, niciun moment, niciun zambet si nici macar o lacrima. As lasa totul asa cum este, sau cum a fost, pentru ca astazi imi dau seama ca a fost perfect. Am invatat din amintirile desprinse cu drag de pe un format electronic mult prea adaptat mileniului haotic in care traim ca ar trebui sa ma bucur mai mult, sa tanjesc mai putin dupa ceea ce nu am acum, sa rad mai des si sa plang mai rar, sa nu regret acum, pentru ca peste cativa ani, singurul lucru pe care il voi regreta este regretul de azi! Va anunt ca de 10 minute nu imi pot lua zambetul prostesc de pe fata in fata amintirilor mele, in fata experientelor, a copilariei si a adolescentei. Ma bucur ca pot sa ma vad, atat de clar, sa vad cum timpul a trecut, zic eu, cu folos. Sa vad ca am schimbat exact ce imi doream sa schimb si am pastrat acele lucruri pe care nu vreau sa le pierd niciodata din mine. Zambesc acum la poze cu fosti iubiti, cu oameni care la un moment dat au starnit lacrimi pe un obraz poate mult prea tanar, dar la care acum le multumesc pentru ca au contribuit la ceea ce sunt. Zambesc la poze din pesteri, cu amintirea acelei nebunii de weeknd in care tata, da al meu tata, habar nu avea unde am plecat…si nici astazi nu regret ca am facut-o. Amintirea pe care o am astazi a meritat pedeapsa de doua saptamani de izolare . Zambesc la cei 18 ani pe care ii aveam la majorat si la cenusaresele care s-au transformat toate pentru noaptea banchetului de sfarsit de clasa a 12-a. Zambesc la chipurile parintilor, pe fata carora astazi vad un rid in plus si in parul carora pot sa numar ceva mai multe fire albe, asta pentru ca timpul nu uita sa ne aminteasca ca nu sta in loc…si le multumesc. Zambesc la prieteni care acum apar doar in poze, pentru ca drumurile nu ne mai sunt de mult aceleasi, pe care nu i-am vazut de ani si multi ani vor trece pana poate ii voi vedea din nou…dar zambesc cu convingerea ca viata ne va mai aduce macar o data in acelasi loc. Zambesc la ochii mei prea negrii si la bratarile cu prea multe tinte. Zambesc la adolescentul rebel care eram si la femeia convingatoare ce sper ca voi fi. Zambesc pentru ca pot simti si acum, dupa ce timpul si-a tesut coroana peste amintiri, ceea ce am simtit in fiecare din acele momente si imi pare rau ca nu puteti arunca o privire macar in sufletul meu pentru a vedea cata bucurie se ascunde acolo. Va multumesc acum ca am avut cu cine impartasii momente si ca acum am pe cine sa port in amintire, ca ati facut parte din viata mea, ca m-ati iubit, ca m-ati facut sa rad isteric, ca m-ati certat, ca m-ati facut sa zambesc, ca m-ati facut sa plang, ca m-ati ajutat sa trec peste, ca m-ati facut sa dansez si sa cant, ca am invatat impreuna si ce inseamna betia la 16 ani in Vama dar si ce poate insemna o cenusareasa de 20 de ani pe tocuri intr-un loc cochet sau select, ca putem sa privim inapoi impreuna dar cu atat mai mult inainte, ca ati existat sau ca existati in viata mea…pentru toate astea: ma inclin in fata amintirilor, fara de care eu cea de astazi nu ar putea fi!

Realtionship?

Later that day I got to thinking about relationships. There are those that open you up to something new and exotic, those that are old and familiar, those that bring up lots of questions, those that bring you somewhere unexpected, those that bring you far from where yo...u started, and those that bring you back. But the most exciting, challenging and significant relationship of all is the one you have with yourself. And if you can find someone to love the you you love, well, that's just fabulous

Praf...de stele

E ca si cum as asculta zvonuri si coruri intr-o departare a sufletului si a vremii; este ceasul care porunceste gandului sa vorbeasca in tacerea care il asculta, ceasul blestemat al vrajitoarei celei rele numite soarta. Pe tamplele mele alearga inca pasii tai, pasii albi ai luminii venite printre lacrimi intr-un fel de menuet cadentat…asa m-am oprit cu ochii pe zari cautand raspunsuri in ochii stelelor si printr-un spontan acord am devenit copii ai clipei de noapte cu luna plina, nesomn si sentimente diafane. In noaptea lunga dar atat de luminata si treaza un fum gros pare sa atarne ca o umbra veninoasa asupra mea, manjind lumina pura a lunii…timpul trece straveziu iar gandurile apar si dispar intr-o dezordine aberanta. Ploaia incepu sa danseze inalt facand cuplul perfect cu lacrimile mele…cuplul, acel noi al absolutulu. Dar ce e absolutul?...e totul sau nimic, iar noi nici nu putem defini totul si cu atat mai putin nimicul…dar ei sunt absolutul, noi am fost si dragostea va fi pentru vesnicie…intunericul din sufletul meu e cea mai lunga noapte a pamantului, luna celorlalte ar fi avut loc sa joace in ea, sa danseze si sa cante iar gandul meu care intra in mirarea unei secunde nu stia destinul secundei urmatoare. Pe strazile nu de mult batute de noi la pas merg acum semnul infinitului, vecin cu luna, soarele si toate zodiile iar lumea oamenilor se indeparteaza incet, cu zgomotele si vorbele ei, se indeparteaza peste orizontul amagirii si amintirii, ca o alta viata lasata dincolo de moarte. Sunt un amestec de somn cu ochii deschisi, si de vis cu ochii inchisi, de somn si nesomn, de izbucniri in viitor – intr-un viitor de culoarea lalelei negre – de spaime uneori invinse, alteori invingatoare, dar alungate toate de o mare bataie de inima care inca nu si-a uitat trecutul.

cheesy...but love

It’s impossible to grasp just how powerful love is, it can sustain us through trying times or motivate us to make extraordinary sacrifices, it can force decent men to commit the darkest deeds, or compel ordinary women to search for hidden truths, and long after we’re gone love remains burned into our memories…we all search for love but some of us after we found it wish we hadn’t...and we lie to ourselves and others around us...
Yes, each new day brings with it a new set of lies; the worst are the ones we tell ourselves before we fall to sleep. We whisper them in the dark telling ourselves that we are happy, or that he is happy, that we can change, or that he will change his mind, we persuade ourselves we can live with our sins, or that we could live without him. Yes, each night we go to sleep we the hope that one morning it will all be true.

"Life's like an hourglass glued to the table"

sex, drugs and rock'n'roll

Te-ai culcat vreo-data cu el din prima noapte si te-ai intrebat daca ai gresit?...ei afla ca, daca a fost suficient de bine, cu siguranta te va cauta si a doua zi...sti, e la fel ca in cazul drogurilor, prima doza e gratis, dupa care incepe sa il coste, si crede-ma chiar daca tu consideri ca pretul e de nimic, pentru el este chiar destul de sau foarte mare...il va costa reamenajarea creierului lui, vei fi ca un designer de interior care incepe sa ii schimbe sinapsele dupa bunul sau plac si chiar daca nu ii convine, stie ca nu e bine si ca s-ar putea alege cu "braindamage" pe viata, nu se va putea opri, pentru ca tu esti dealer-ul si tu pui pretul, el trebuie sa stie doar daca vrea sa il plateasca sau nu.