Si am revenit! daca va intrebati unde aflati ca la a doua mea casa, in Cluj, dupa un drum pentru care cuvantul "infernal" este mult prea dulce. Am invatat astazi din nou ce inseamna gara, ce inseamna amintirile la care te uiti cum dispar, cu un gust amar deodata cu placuta pe care scrie comunist "Timisoara Nord". Si te uiti mai apoi in gol, dupa care privesti inainte, la viitoarele amintiri care se vor contura timid in orasul in care nu mai ajungi, acolo unde scrie "Cluj-Napoca". Acum 2 ani, pe acelasi drum prafuit (dar cu un tren net mai curat decat acceleratul Timisoara-Botosani), ma incerca un sentiment de tristete si frica; acum un an sentimentul s-a transformat in nerabdare, in dor si bucurie, iar acum, azi, plec de acolo cu un gust amar. Nu, nu sunt trista (in cazul in care va intrebati), sunt doar dezgustata de jegul existential in care traim. Am incetat sa mai sper ca "tu" (oricare ai fi) esti altfel...nu, nu esti! si nu vei fi niciodata, pentru simplul fapt ca nu poti. Intr-o zi poate vei vedea acel lucru pe care ti l-ai dorit, pe care ai crezut ca l-ai primit si ca il ai, ca este deja al tau si ca ti se cuvine. vei realiza insa mai apoi ca de fapt nu l-ai avut si nu-l vei avea niciodata...acela sunt eu, iar eu imi apartin mie. De ce? Pentru ca acum, mai mult ca oricand sunt doar a mea. Nu e vorba de nicio declaratie feminista, asta simt sau, mai bine zis asta am invatat sa simt. Si nu, daca va intrebati sau v-ati intrebat vreo-data daca merita? nu! nu merita!...va merita doar atunci cand va vrea cu adevarat sa stie cine esti, si nu doar "pe sub jartiere"!
jegul asta ne cam invaluie...e-adevarat,si trist in acelasi timp.
RăspundețiȘtergereBtw,I like your attitude :)
RăspundețiȘtergerenice! sper sa te tina invatamintele astea. :)
RăspundețiȘtergere