Zambet ars de soare

Am auzit astazi ca marii ii este dor de mine...si ce am mai auzit este ca si mie imi este dor de ea, asa cum am cunoscut-o de la 14 ani, in fiecare vara in Vama Veche. Nostalgie ma inceraca rostind cuvintele sinonime cu adolescenta mea. Trimite-mi te rog o scrisoare de la malul marii mele, adauga in plic un gram de sare, o farama de nisip, iar in loc de timbru lipeste amintirile noastre pe spatele plicului. Nu ar avea niciodata loc pe un timbru atat de mic, dar rogu-te incearca. Incearca sa iti amintesti cine eram si intreaba-te cine suntem. Aminteste-ti de sacul de dormit de pe plaja, de pielea prea arsa de soare, de terasele pline din zi pana in nopate, de tequila si de dansul descult din Vama Veche.
Eu acum scriu si contemplez la un 1 mai in Vama. Ma transpun, simt si visez cu sare pe buze si marea curgandu-mi prin vene. Intre tamplele mele marunte e doar vantul si soapta ta. Sper sa ma intorc ... Sper sa fie inca acolo, ea si adolescenta mea ...si toate amintirile adunate intr-un crampei al sufletului...Visez mare si plaje pustii si intinse, fara urma anilor ce au pasit pe ele, dara griji si cu urma corpului meu pe ele, cu urma zambetului meu prea ars de soare si a gandului tau fugind catre mine. Mi-e dor...